Astăzi, miercuri 27 septembrie cartea noastră „Cum să-ți cumperi o casă!”, ediția a 3-a, 2017 a ieșit în lume, la primul eveniment. Standul nostru cu multe, multe cărți a fost prezent la conferința „Masterclass Agent Training”, trainer Paul Vincenti, organizată de RE/MAX la Ramada North, unul din partenerii care au sponsorizat tipărirea ghidului nostru imobiliar.
„Masterclass Agent Training”, trainer Paul Vincenti a fost un eveniment organizat pentru a ridica standardele educației în imobiliare la un nivel superior și în România, potrivit organizatorilor. Subiectele acestui training au vizat negocierea eficientă, cum se obțin recomandări, despre noi strategii de vânzări, audiența fiind formată din 80 agenți imobiliari și antreprenori.
Despre Paul Vincenti:
Paul Vincenti este trainer la RE/MAX Malta, care a fost desemnată cea mai bună regiune din lume pentru 2016. Cu peste 15 ani de experiență ca trainer și antreprenor, Paul Vincenti a lucrat cu toate brandurile cunoscute: KPMG, PWC, Coca-Cola, RE/MAX Internațional, Nissan, FIMbank etc.
Al doilea eveniment, în aceeași săptămână: TNI
Și pentru că tot am spart gheața, vom avea o săptămână plină.
Începând de vineri și până duminică vă așteptăm la Târgul Național Imobiliar TNI, de la Palatul Parlamentului, în standul 101, unde volumul nostru „Cum să-ți cumperi o casă!” va fi de vânzare la prețul special de 17 lei (redus de la 24,9 lei).
Dacă sunteți în căutarea unei case, veniți la TNI, primul târg imobiliar al toamnei, unde, pe lângă ghidul nostru „Cum să-ți cumperi o casă!”, veți găsi și 15.000 apartamente, prezentate de 101 companii imobiliare, inclusiv ansamblul dezvoltat de familia Șucu, promit organizatorii.
Noi vă vom ține la curent, pe parcursul târgului, începând cu vineri ora 10,00 și vă vom spune ce ansambluri sunt noi, ce au special și în ce zone se construiesc. Ce vă putem spune de acum este faptul că la acest târg vor fi lansate două ansambluri mari, în zona Expoziției-Domenii.
Și tot la TNI sunt de vânzare apartamente de la 24.000 euro, cu TVA inclus, în zona de sud și de la 64.399 EURO + TVA, în zona de nord.
Târgul Național Imobiliar TNI- începe VINERI, 29 SEPTEMBRIE, ORA 10.00 la Palatul Parlamentului, în SALA UNIREA, programul fiind Vineri, Sambata : 10.00 – 19.00, Duminica : 10.00 – 16.00.
Leave A Comment